Violența fizică și cea psihologică

Propun să facem cât mai des un exercițiu de conștiință și de atitudine, deoarece primul pas pentru a înlătura sau ameliora un comportament violent este să recunoaștem când greșim.
De regulă, noi nu acceptăm faptul că suntem violenți, nu recunoaștem când suntem agresivi cu cei din jur...și nu mă refer aici la agresivitatea fizică, ci la cea psihologică, în care sunt incluse comportamente pe care- de regulă- le trecem cu vederea: 

refuzul de a comunica; 

refuzul de a primi sau oferi ajutor; 

tonul ridicat al vocii ( atunci când nu este cazul, întrucât în unele situații este necesar și eficient, însă trebuie evaluat cu atenție când este folosit); 

indiferența și ignoranța față de cei din jur; 

refuzul de a da răspuns solicitărilor ș.a.

Toate acestea sunt forme subtile de agresivitate, dar cu efect foarte puternic asupra psihicului omului , favorizând comportamentele violente.
Întrucât tipurile de violență sunt minimalizate până la extrem, violența identificându-se aproape cu agresivitatea fizică, voi insista asupra violenței psihologice, mai puțin cunoscută, tot mai puțin mediatizată și pusă pe nedrept pe un loc secundar.

a) Violența fizică - însumează toate actele fizice care se fac cu intenția de a răni sau de a face rău unei persoane. Acest tip de violență nu constă numai în atingeri sau contacte fizice dureroase orientate către o victimă, ci și la intimidarea fizică, despre care foarte puțini amintesc în articolele despre violență.

b) Violența psihologică - vizează emoțiile unei persoane, în special rănile emoționale ce nu sunt vindecate, și anume:

excluderea,

respingerea

izolarea,

criticarea

amenintările,

coruperea,

umilirea,

ironia,

ignorarea,

gelozia.

Există diferite situații care pot fi asociate cu tipurile de abuz. În conflictele maritale agresiunea care se dorește direcționată spre unul din soți poate fi adesea canalizată spre copil.
În situațiile în care copilul respins, devine el însuși agresiv sau violent, el ajunge „să-i înnebunească pe părinți”. Copilul pare sa funcționeze în familie ca un fel de „țap ispășitor”.
Părintii, și adesea frații și surorile, își descarcă frustrările și agresivitatea pe copil. Toate acestea sunt probabil mult mai pronunțate în cazul somajului extins sau al altor dificultăți materiale.
O situație mult mai complicată pare să apară atunci când copilul reprezintă o proiecție negativă pentru părinți. Unii dintre acești copii sunt marginalizați în mod extrem încă de la început, totul petrecându-se cu repetate abuzuri fizice sau psihologice. Chiar dacă spaima trece, vânătăile dispar și oasele se sudează, copilul trăiește mai departe în incertitudinea și anxietatea unui nou abuz. Neîncrederea, atmosfera emoțională din familie și atitudinile părinților sunt încă prezente, iar toate acestea îl duc pe copilul abuzat într-o stare confuză.
Copilul învață să se perceapă ca un „copil rău” care nu merită dragoste și îngrijire. Se așteaptă să fie respins. Pentru a nu risca o noua respingere, va încerca să se apere, folosindu-și toate eforturile pentru a evita stârnirea furiei celor mari. Copilul trăiește zilnic în această stare grotească, la nivele diferite de conștientizare. De la o zi la alta, copilul se obișnuiește cu faptul că adultul îl abuzează și îl neglijează. În această situație foarte dificilă copilul dezvoltă strategii de supraviețuire, devenind el însuși violent.

IÎ cadrul violenței psihologice includem și violența limbajului verbal sau nonverbal:

 limbajul verbal se folosește pentru a controla o persoană sau pentru a controla emoțiile ei. Violența verbală se poate prezenta sub diverse forme: țipete, insulte, ridiculizarea aspectului fizic, denigrare, poreclirea;

 limbajul nonverbal - expresia facială a vorbitorului, gesticulația mâinilor transmit mesaje care, în cazul abuzurilor nonverbale, diferă radical de cele transmise în conversațiile obișnuite.

Agresivitatea umană poate de asemenea acționa indirect, atunci când adversarul este vorbit de rău sau i se întinde o cursă. Agresivitatea se poate manifesta și prin refuzul contactului social, ajutorului sau discuției de pildă.