Telefonul copilului

Cunoști sau ești victima unei situații de criză in școală? Sună la 116 111!
Apel gratuit in rețelele Romtelecom si Cosmote.

Utilizatori conectaţi

· Vizitatori conectaţi: 1

· Membri conectaţi: 0

· Membri înregistraţi: 65
· Cel mai nou membru: dayana

Discuţii în forum

Cele mai noi articole

Lucrul in echipa

Conectare

Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă

Filme

Proiectul in presa

Albume foto

Sport curat

Sondaj membri

Care sunt, dupa parerea dv. , situatiile de criza din mediul scolar?

Violenta intre elevi
Violenta intre elevi
7% [4 Voturi]

Relatiile elev-elev
Relatiile elev-elev
2% [1 Vot]

Relatiile profesori-elevi
Relatiile profesori-elevi
7% [4 Voturi]

Frecventa, absenteismul
Frecventa, absenteismul
14% [8 Voturi]

Examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat
7% [4 Voturi]

Relatia scoala-comunitate
Relatia scoala-comunitate
15% [9 Voturi]

Relatia scoala-parinti
Relatia scoala-parinti
12% [7 Voturi]

Managementul unitatii scolare
Managementul unitatii scolare
7% [4 Voturi]

Procesul de evaluare a elevilor
Procesul de evaluare a elevilor
17% [10 Voturi]

Procesul de evaluare institutionala
Procesul de evaluare institutionala
14% [8 Voturi]

Voturi: 59
Trebuie să te conectezi pentru a vota.
Pornit: 23.08.12
Încheiat: 28.04.13

INTERVIUL

INTERVIUL

În limba română, termenul de „interviu“ reprezintă un neologism provenit din limba engleză (interview – întrevedere, întâlnire), fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în științele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba franceză “entretien” (conversație, convorbire) și „entrevue“ (întâlnire între două sau mai multe persoane).
Cel de-al doilea termen, deși reprezintă traducerea literală a celui anglosaxon, comportă totuși un sens diferit: are o nuanță utilitară, de aranjament sau de surpriză (Grawitz, 1972).
În cercetarea socioumană românească s-a făcut de-a lungul timpului distincția între interviu și convorbire, dar în prezent cei doi termeni se consideră că au același înțeles fiind folosiți ca referință pentru aceeași tehnică de cercetare.
Putem spune, așadar, că interviul este o conversație față în față, în care o persoană obține informații de la altă persoană (Denzin, 1970).
În Tratatul de psihologie socială, Roger Daval și colaboratorii (1967, apud Chelcea) fac o serie de distincții între situația de interviu și alte fenomenele psihosociologice:
  • Interviul presupune întrevederea, dar nu se confundă cu aceasta. Oamenii se întâlnesc chiar fără scopul de a obține informații unii de la alții, ci pur și simplu pentru a se vedea, pentru plăcerea de a fi împreună. Chiar dacă își vorbesc, nu înseamnă neapărat că schimbă informații. Evident, interviul poate constitui un scop al intrevederii, dar întâlnirea dintre două sau mai multe persoane adesea are cu totul alte scopuri. 
  • Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversație constituie un interviu. Convorbirea presupune schimbul de informații în legătură cu o temă sau alta. Persoanele care conversează schimbă frecvent rolurile de emițător și de receptor. Informația nu este direcționată într-un singur sens, nu există un conducător al discuției, așa cum stau lucrurile în cazul interviului.
  • Interviul reprezintă mai mult decât un dialog – apreciază Roger Daval –, pentru că nu totdeauna dialogul are drept scop obținerea de informații. În filme, de exemplu, dialogul permite exprimarea stărilor sufletești; în filosofie prin dialog se exprimă ideile, gândirea, concepția autorilor. Dialogurile socratice sunt veritabile reflecții filosofice, nu căutarea obținerii unor informații. Nici Socrate și nici Platon nu „intervievau“, ci își expuneau în dialogurile lor concepțiile filosofice.
  • Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, deși și într-un caz și în celălalt există o persoană care pune întrebări, care dirijează discuția. Obținerea informațiilor prin interogatoriu evocă obligația de a răspunde, constrângerea exterioară. Din contră, interviul presupune libertatea de expresie a personalității, chiar bucuria oamenilor de a-și spune cuvântul, de a-și face publice opiniile.

    Septimiu Chelcea definește interviul ca o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane.
    Interviul are la bază comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul. Spre deosebire însă de acesta, unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații pe cale verbală/orală. Așadar, convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea informațiilor unidirecționale: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu.
    Margaret Stacey (1970, apud Chelcea) consideră că un interviu este necesar să fie folosit atunci „când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfășoară în locuri private, când se cercetează credințele și atitudinile, neexistând documente scrise despre acestea. În astfel de cazuri cea mai bună soluție o reprezintă utilizarea interviului“.
    Fred Kerlinger (1973) consideră că utilizarea interviului în cercetarea științifică are mai multe scopuri:
  • în primul rând, un scop explorator, de identificare a variabilelor și relației dintre variabile; cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante și valide. Informațiile obținute pot ghida în continuare cercetarea fenomenelor psihosociologice;
  • în al doilea rând, poate constitui instrumentul principal de recoltare a informațiilor în vederea testării ipotezelor; in acest caz, fiecare întrebare reprezintă un item în structura instrumentului de măsurare;
  • cel de-al treilea scop al utilizării interviului este cel de recoltare a unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode.
  • Pagină generată în 0.04 secunde
    165,524 vizite unice